Informații utile pentru părinți

Atunci când vorbim despre educația informatică pentru copii se ridică multe întrebări despre moralitatea actului educațional. Întrebările sunt complexe și îmbină elemente de sănătate, dezvoltarea cognitivă și emoțională, învățare, cultură și integrare socială, la care se adăugă grija unui viitor incert. Nu pretindem că am reușit să răspundem perfect acestor chestiuni, și credem că doar viitorul ne va confirma avantajele și dezavantajele convingerilor noastre. Din acest motiv, prezentăm o serie de texte, extrase din documentația noastră, pe baza cărora să luați decizia singuri despre ceea ce este mai bine pentru copiii voștri.

Totodată, consultanții noștri, și ei părinți la rândul lor, sunt disponibili să vă consilieze gratuit, răspunzându-vă întrebărilor pe care le adresați aici.

Atenția voluntară

Dezvoltarea cortexului prefrontal, antrenat de atenția voluntară, necesită efort și multă voință. Copiilor le este mult mai simplu să se uite la televizor sau să se joace pe calculator și pe tabletă, activități specifice atenției involuntare și care antrenează o altă regiune a creierului, cortexul senzorial. Astfel, din ce în ce mai mulți copii, încep să nu mai simtă nevoia de a depune efort pentru a se concentra. Până la urmă, atenția vine la ei, pentru că este captată automat. Aceasta este o perspectivă foarte sumbră asupra viitorului copiilor noștri, viitor care se anunță plin de provocări greu de adresat chiar și de oamenii foarte bine pregătiți, darămite de adulții incapabili să îndeplinească sarcinile care nu le captează atenția.

Tehnofobia

Primul paragraf în care vorbim despre atenția voluntară și involuntară ar putea duce cu gândul că accesul la tehnologie este rău. Însă această nouă extremă este la fel de periculoasă. Tabletele și calculatorul oferă acces la instrumente de învățare și dezvoltare incredibil de puternice și pe care nu le regăsim în lumea fizică. Din păcate, cei mici nu sunt mereu suficient de acompaniați în primii lor pași în lumea informaticii, și-ajung să descopere doar informațiile și activitățile la care nu le-am da acces în mod deliberat.

Copii supraexpuși la tehnologie

Suntem atenți și știm să dozăm accesul la ecran (sursă foarte puternic stimulativă) în funcție de evoluția elevului. Iar dacă ceea ce este scris mai sus vă îngrijorează, vrem să știți că niciodată nu este prea târziu ca acești copii să-și exerseze atenția voluntară, chiar având acces la calculator.
Group of Children Holding Placard

Copiii ScriuCod

  • abilitatea de a programa nu este la îndemâna oricui, iar dacă acești copii tot au acces la tehnologie, noi le oferim o șansă în plus de a și crea ceva semnificativ cu aceasta;
  • pentru mulți părinți și copii, calculatorul înseamnă doar joacă. În realitate, calculatorul deschide posibilități de învățare nemărginite, ceea ce nu înseamnă că nu ne distrăm;
  • inițierea în programare nu necesită neapărat accesul la calculator sau tabletă. Atunci când este necesar, apelăm la exerciții de inițiere în algoritmică cu obiective fizice din hârtie, lemn sau metal, lego, circuite electrice sau roboți;
  • un alt aspect îngrijorător și de care ne ocupăm la ScriuCod este să-i învățăm pe cei mici să-și limiteze timpul în fața calculatorului. Cu alte cuvinte, după ce lucrează cu noi, copiii ar trebui să-și îmbunătățească rezultatul la testul bezelei și devin capabili să se oprească singuri din activitățile de care nu se puteau despărți odinioară;
  • Colaborăm cu specialiști din alte domenii de activitate: educație fizică, nutriție, psihologie, dezvoltare emoțională și socială. Astfel, copiii dumneavoastră pot beneficia de programe de dezvoltare complete și mulate după nevoile fiecărui elev.

Dezvoltare multidisciplinară

Atunci când vine vorba de dezvoltarea armonioasă a copilului, vegherea asupra bunăstării fizice și emoționale trebuie să fie primul considerent de care să ținem cont. Revoluției educaționale i se adaugă o trecere de la predarea orientată pe transferul de cunoștințe la adresarea problemelor care stimulează dezvoltarea multidisciplinară. Această extremă, relativ recentă, își are și ea limitările sale. Noi credem și în utilitatea transdisciplinară a unor materii precum matematica. La fel ca matematica, cu cât exersezi mai mult programarea, cu atât abilitatea de a adresa probleme complexe și din mai multe domenii crește - programarea putând fi văzută ca un subset al matematicii, un fel de matematică aplicată. Transdisciplinaritatea este confirmată zilnic de programatorii din câmpul muncii, obișnuiți să schimbe domeniul de business fără mari dificultăți de adaptare.

Condiții optime pentru învățare

Învățarea se derulează cel mai bine când copilul se simte susținut și când simte că avem o viziune pozitivă asupra persoanei sale. Mentorii ScriuCod știu să ajute copii în menținerea motivației pentru învățare și nu folosesc pedepsele și recompensele, ci mai degrabă, jocul și râsul.